Rusia anunță distrugerea a ultimelor sale arme chimice și condamnă SUA că nu face același lucru
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri distrugerea a ultimelor stocuri de arme chimice ale Rusiei, cu trei ani înainte de termen, acuzând SUA în același timp că nu își îndeplinesc obligațiile distrugerilor acestui tip de arme, potrivit Mediafax.
"Fără a ne lăuda, putem spune că acesta este într-adevăr un eveniment istoric, ţinând cont de arsenalul chimic enorm din perioada sovietică. Potrivit specialiştilor, aceste arme chimice puteau distruge viaţa pe Terra de mai multe ori", a afirmat liderul de la Kremlin.
"Eliminarea acestor arme reprezintă un pas uriaş spre a face lumea mai echilibrată şi mai sigură. (…) Rusia îşi îndeplineşte în totalitate angajamentele internaţionale, inclusiv în domeniul dezarmării şi neproliferării armelor de distrugere în masă. Rusia înţelege ce riscuri comportă reluarea cursei înarmării", a spus Putin.
"Ne aşteptăm ca eforturile Rusiei privind distrugerea arsenalului chimic să fie un exemplu pentru alte ţări. Statele Unite nu îşi respectă obligaţiile privind distrugerea armelor chimice. Au amânat de trei ori, inclusiv sub pretextul lipsei resurselor financiare. Ne aşteptăm ca Statele Unite, ca şi alte ţări, să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin tratate internaţionale", a mai precizat președintele rus.
În total vor fi distruse 39.967 de tone de arme chimice.
Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a salutat inițiativa Rusiei de a distruge ultimele sale arme chimice.