Noi ameninţări din partea Rusiei. Kremlinul a anunţat că va lua măsurile necesare pentru a se apăra în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică va desfăşura batalioanele suplimentare anunţate în Polonia şi ţările baltice. Reacţia vine după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că vor fi trimisi 4.000 de militari suplimentari pentru a întâri flancul estic şi a descuraja Rusia, informează B1 TV.
"Este normal ca Ministerul Apărării şi alte instituţii de profil să verifice modificarea localizării forţelor armate străine în apropierea frontierelor Rusiei. Sunt analizate toate mişcările de trupe şi toate modificările şi, în mod evident, vor fi luate toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor şi securităţii Rusiei", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
De altfel, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia cer de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Moscovei.
"Alianţa Nord-Atlantică a luat măsuri solide pentru protejarea naţiunilor noastre şi pentru a contribui la stabilitatea regională. Dar provocările continuă. De aceea, trebuie să avem măsuri pe termen lung. Am stabilit avansarea prezenţei în partea de est a Alianţei. Se va decide mobilizarea a patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. Această decizie va transmite un semnal clar: că Alianţa este pregătită să apere orice aliat", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul-general al NATO.
Rusia anunță că este pregătită să facă față consolidării prezenței militare a NATO
#DIRECT_ONE_w1hjhh#