Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a acuzat Federația Rusă că folosește gazele ca armă politică împotriva Chișinăului. Șeful diplomației europene a precizat că ajutorul acordat de UE nu se va limita la asistența nerambursabilă de 60 de milioane de euro, ci va urma și un suport tehnic, de expertiză îndreptat spre diversificarea resurselor energetice pentru Republica Moldova, transmite Deschide.md.
„Dacă am putea să rezolvăm problema gazelor naturale în Republica Moldova cu 60 de milioane de euro, atunci nu ar mai fi o problemă. Cele 60 de milioane de euro sunt un prim pas. Trebuie să continuăm să căutăm și alte soluții care să rezolve deficitul dintre nevoia curentă și și prețul extrem de ridicat solicitat acum de Gazprom. Pe de altă parte nu putem spune că 60 de milioane de euro înseamnă nimic, nu. Banii aceștia o să ajute – e un prim pas de la care putem să construim un sistem pentru a-i proteja pe cei vulnerabili”, a declarat înaltul oficial european, joi, după cea de a 6-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova.
Rezolvarea, a explicat Borrell, nu va veni din finanțarea europeană, având în vedere că UE nu poate acoperi din fonduri europene diferența între nevoia actuală a Republicii Moldova și prețul solicitat de Gazprom. În schimb, o soluție ar fi diversificarea mixului energetic.
„Aici, firește putem contribui și cu expertiză și cu resurse. Creșterea diversificării surselor de aprovizionare, creșterea independenței energetice. Putem de exemplu aproviziona cu gaze naturale din Polonia. Vom acționa simultan pe toate fronturile și vom folosi toate instrumentele pentru a sprijini Moldova”, a punctat Josep Borrell.
Întrebat de Financial Times dacă UE nu s-ar împotrivi unui eventual contract de aprovizionare între Republica Moldova și Gazprom, șeful politicii externe a UE a subliniat că Bruxelles-ul nu va bloca acest lucru.
„Evident că nu o spunem omologilor noștri moldoveni ce trebuie să facă, e vorba de un stat suveran, stăpâni pe propria soartă și pe propriile hotărâri. Dacă au această posibilitate de a negocia cu abordare pragmatică, dacă pot suplimenta cu acordul cu Gazprom, evident că nu vom bloca acest lucru”, a răspuns Înaltul Reprezentant al UE.
Situația gazelor nu e o problemă numai pentru Republica Moldova, însă în cazul său există o dimensiune politică și ea nu poate fi ignorată, a adăugat Josep Borrell. În cazul Chișinăului, mai spune el, problema gazelor naturale este folosită ca armă, ceea ce generează consecințe nefaste.
„În cazul Republicii Moldova este vorba de o creștere extrem de bruscă ce a adus la niște probleme politice, de aceea a fost propus acest sprijin din partea noastră. Nu putem compara criza gazelor în Republica Moldova și creșterea prețurilor de care suferim și noi”, a continuat Josep Borrell.