Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală în sudul ţării. Un nou avertisment asupra inamicilor

Publicat: 12 04. 2023, 10:09
Actualizat: 12 04. 2023, 10:11

Ministerul Apărării de la Moscova a transmis miercuri, 12 aprilie, că o rachetă balistică intercontinentală a fost testată în sudul Rusiei.

Testul, care s-a dovedit un succes, ar însemna de fapt un nou avertisment al Rusiei asupra inamicilor săi, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Se pare că racheta a fost lansată din zona de testare Kapustin Yar din regiunea Astrahan, pe malul Mării Caspice. Potrivit ministerului, focoasa a avut un impact ulterior, conform planificării, într-o zonă din ţara aliată Kazahstan.

De asemenea, ministerul rus al Apărării a mai precizat că scopul a fost testarea „capacităţii de luptă” a rachetei.

Rusia atacă cu rachete Ucraina de mai bine de 13 luni. În acelaşi timp, retorica militară a Moscovei faţă de Occident a escaladat, ameninţând chiar cu perspectiva sumbră a unui războiu nuclear.