Rusia a instalat baterii antirachetă la frontierele Uniunii Europene, ca răspuns la proiectilul de scut european

Publicat: 14 12. 2013, 14:45

Rusia ar fi instalat mai multe baterii cu rază scurtă de acţiune la frontierele Uniunii Europene, ca răspuns la proiectul de scut antirachetă european, potrivit Bild, care citează surse din domeniul securității, relatează AFP.

Conform Bild, imagini înregistrate prin satelit, confidenţiale, pe ale căror provenienţă şi dată nu le precizează, arată că un „număr cu două cifre” de baterii antirachetă de tip Iskander-M, cunoscute şi sub numele de SS-26, au fost amplasate „în ultimele 12 luni” în enclava rusă Kaliningrad, între Polonia şi Lituania, şi de-a lungul frontierei ruse cu ţările baltice.

Aceste rachete de tip SS-26 pot fi dotate cu focoase convenţionale sau nucleare, iar raza maximă de acţiune este de aproximativ 500 de kilometri.

Astfel, Rusia pune în aplicare o ameninţare pe care a formulat-o ca reacţie faţă de proiectul antirachetă NATO, care are la bază tehnologie americană.