Rusia a îndemnat opoziția ucraineană să renunțe la ”amenințări și ultimatumuri”

Publicat: 03 02. 2014, 14:28
Foto: themoscowtimes.com

Moscova a îndemnat, luni, opoziția ucraineană să rneunțe la ”amenințări” și ”ultimatumuri” pentru a permite Ucrainei să iasă din ”criza profundă” care devastează ţara de la sfârşitul lui noiembrie, relatează AFP.

„Ne aşteptăm ca opoziţia să renunţe la ameninţări şi la ultimatumuri şi să intensifice dialogul cu autorităţile pentru ca ţara să poată să iasă din criza profundă, rămânând totodată în cadrul constituţional”, îndeamnă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

„Rusia este foarte preocupată de aspiraţia forţelor opoziţiei ucrainene de a acţiona astfel încât situaţia să se deterioreze şi mai mult în ţară”, afirmă ministerul, amintând că unul dintre liderii opoziţiei i-a îndemnat în mod public pe ucraineni să organizeze manifestaţii în faţa sediilor administraţiilor locale, în ţară.

„Acest lucru este contrar declaraţiilor opoziţiei cu privire la angajamentul ei faţă de democraţie şi valorile europene”, se subliniază în comunicat.

Totodată, Moscova s-a declarat ”perplexă” deoarece asemenea măsuri „provocatoare sunt adoptate imediat după contacte recente, la Munchen, între opoziţie şi reprezentanţi ai unor ţări occidentale”, adaugă ministerul.

Centrul Kievului, capitala ucraineană, este blocat de baricade şi ocupat de către manifestanţi proeuropeni, de când puterea s-a reorientat spre Moscova, în detrimentul unei apropieri de UE.

În urma unei întâlniri cu lideri ai opoziţiei ucrainene, Uniunea Europeană a anunțat că pregătește un important ajutor economic pentru Ucraina.