Rusia a început atacurile aeriene asupra pozițiilor Statului Islamic din Siria
UPDATE: Ministerul rus al Apărării a anunțat oficial că forța aeriană rusă a început atacurile asupra pozițiilor Statului Islamic din Siria, informează TASS și RIA Novosti, citate de Agerpres.
„În conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin, avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse au început operațiunea aeriană prin atacuri țintite asupra obiectivelor de la sol ale grupării Statul Islamic în Republica Arabă Siria”, a transmis general-maiorul Igor Konașenkov, purtător de cuvânt al Ministerului.
Avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse vor întreprinde lovituri aeriene asupra tehnicii militare, mijloacelor de transport, depozitelor de arme, muniții și combustibil care aparțin teroriștilor.
Un oficial american a declarat că Rusia a desfășurat primul raid antiterorist în Siria, în apropierea orașului Homs, informează CNN.
Rușii au informat Statele Unite că intenționează să lanseze primele atacuri asupra pozițiilor teroriste, motiv pentru care avioanele americane ar trebui retrase, dar nu au indicat și zona anume în care vor fi lansate raidurile.
Oficialul american a mai susținut că misiunile americane în Siria continuă să se desfășoare normal.
Camera Superioară a Parlamentului rus a aprobat miercuri în unanimitate cererea înaintată de Vladimir Putin ca forțele aeriene ruse să fie folosite în Siria.
Șeful administrației prezidențiale ruse, Serghei Ivanov, a declarat că Moscova va acționa conform normelor de drept internațional și că forțele militare vor fi implicate doar în operațiuni aeriene.