Rusia a declarat berea băutură alcoolică, înainte fiind considerată aliment

Rusia a declarat berea băutură alcoolică, înainte fiind considerată aliment

Președintele rus Dmitri Medvedev a aprobat, miercuri, un proiect de lege care clasifică Berea drept băutură alcoolică. Până acum, orice băutură care avea conținut de alcool mai mic de 10% era considerat aliment, scrie BBC.

Noua lege va permite ministerelor să controleze vânzarea berii în același mod în care se efectuează controlul asupra spirtoaselor. Consumul de alcool din Rusia este la un nivel dublu față de limita maximă impusă de Organizația Mondială a Sănătății.

Deși vodka a fost mult băutura tradițională a Rusiei, berea a crescut în popularitate, fiind promovată ca o alternativă mult mai sănătoasă a spirtoaselor. În ultimul decendiu, vânzările la bere au crescut cu 40%, în timp ce vodca a înregistrat scăderi de 30% în vânzări.

Anul trecut, industria de bere din Rusia a fost lovită de o creștere a taxelor cu 200%, autoritățile încercând să mențină consumul de alcool sub control. Noile măsuri, care vor fi aplicate începând cu 2013, vor opri vânzarea de bere în magazine neautorizate și în anumite intervale orare, și vor restricționa promovarea acesteia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`