Rusia a transmis retragerea licențelor de la trei fabrici de avioane și elicoptere, două din Bulgaria și una din Cehia.
Kremlinul menționează că această decizie vine ca urmare a ajutorului militar acordat Ucrainei de către aceste state și a faptului că s-ar fi încercat repararea aparatelor ucrainene în locațiile respective, potrivit defenseromania.ro.
Acest anunț a fost făcut de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de presa din Bulgaria, în urma unui briefing publicat pe site-ul MAE rus.
„Un număr de state membre NATO și UE continuă să furnizeze echipamente militare (n.r. – de proveniență sovietică) regimului de la Kiev, și, de asemenea, intenționează să repare aceste echipamente în fabricile de pe teritoriul lor”, a declarat Maria Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe susține că este vorba despre cunoscutele facilități bulgare Terem – Airman, specializată pe mentenanța de elicoptere, și Avionams – din Bulgaria și de fabrica Lom Praha – din Cehia.
Terem – Airman este specializată în repararea elicopterelor Mi-17, Mi-8, Mi-14PL/BT, Mi-24B/D/P, Mi-2 și Ka-26, dar și a altor modele, notează sursa citată.
Publicația Bulgaria.Postsen.com amintește că Executivul din Bulgaria a acordat asistență militară Ucrainei, inclusiv prin mentenanță și reparații ale diferitelor echipamente militare.
Dragomir Zakov, ministrul Apărării de la Sofia, a transmis că decizia Moscovei nu e una surprinzătoare și a acuzat Federația Rusă că folosește șantajul cu licențele militare așa cum face și cu gazul.
Acesta a menționat că Bulgaria nu deține atât de multe elicoptere militare sovietice și că decizia nu va afecta capacitatea de apărare a țării.
De asemenea, Zakov a dat asigurări că Bulgaria va continua să ofere asistență militară și mentenanță echipamentelor ucrainene, mai menționează sursa citată.