Rusia a cerut NATO să revoce promisiunea de aderare a Ucrainei și Georgiei la Alianță
Oficialitățile de la Kremlin au cerut, vineri, Alianței Nord-Atlantice să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina și Georgia, conform căruia, cele două țări vor deveni membre ale NATO și, de asemenea, să nu permită Rusiei să desfășoare în țările din apropierea sa arme care pot amenința securitatea acesteia, conform France Presse și Reuters, citate de către Agerpres.
Georgia și Ucraina, fără NATO
Aceste cereri au fost formulate de către Ministerul de Externe al Rusiei într-o declarație asupra garanțiilor de securitate pe care președintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să le obțină din partea Statelor Unite și NATO. Această cerere are în spate tensiunile dintre Rusia și Ucraina, unde există temeri privind o posibilă invazie din partea Rusiei.
”În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că ”Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO””, se arată în declaraţia MAE rus.
Moscova propune o serie de pași ce au în vedere diminuarea tensiunilor, inclusiv încetarea exercițiilor militare aflate în apropierea frontierelor ruse și convenirea unei distanțe sigure între navele și avioanele Rusiei.
UE, pregătită să adopte sancțiuni împotriva Moscovei
”Este necesar, înainte de a fi prea târziu, să se evite o nouă criză a rachetelor în Europa. Apariţia rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune în aceste teritorii este inacceptabilă pentru Rusia”, a semnalat vineri la o conferinţă de presă vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să adopte sancțiuni suplimentare împotriva Mosocovei, dacă Rusia decide să atace Ucraina.
„UE va răspunde în mod adecvat la orice nouă agresiune, inclusiv încălcări ale dreptului internaţional şi orice alte altă acţiune răuvoitoare desfăşurată împotriva noastră sau a vecinilor noştri, inclusiv Ucraina”, a afirmat Ursula von der Leyen. Citește mai mult