Rusia a anunțat că e dispusă să negocieze livrarea de gaze către Uniunea Europeană
Vicepremierul rus Aleksandr Novak a declarat că țara sa e dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze, informează Reuters, care citează mai multe alte agenții de presă.
Rușii ar vrea să exporte în continuare gaze în Europa prin conductele ucrainene
Declarația a fost făcută în contextul în care la finele acestui an urmează să expire acordul pe cinci ani cu Ucraina privind tranzitul gazelor rusești către Europa. Acesta a fost aplicat chiar și după ce rușii au invadat Ucraina.
Acordul prevede transportul gazelor rusești către Europa prin conductele din Ucraina, Moscova plătind Kievul pentru utilizarea reţelei.
Guvernul ucrainean a transmis, săptămâna aceasta, că nu va încerca să negocieze cu ruşii prelungirea acordului.
„Dacă cealaltă parte vrea, suntem pregătiți să discutăm, dar până acum nu am observat o astfel de dorinţă”, a declarat vicepremierul rus Aleksandr Novak.
Amintim că invazia rusă asupra Ucrainei a determinat Europa să facă eforturi de a renunța la gazul rusesc. Gazprom continuă să exporte gaz spre Europa, prin conductele ucrainene, dar în cantități mult diminuate.