Rusia: 20 de persoane au murit din cauza unui drog necunoscut

Publicat: 04 10. 2014, 10:24
Foto: ibtimes.co.uk

Un drog sintetic necunoscut a ucis aproximativ 20 de persoane în mai puţin de o săptămână în mai multe regiuni din Rusia, afectând în principal adolescenți, relatează RIA Novosti.

În mai puţin de peste o săptămână, drogul „ucigaş” a provocat moartea a 21 de persoane, în timp ce aproximativ 700 de persoane au nevoie de asistenţă medicală după ce l-au consumat, au afirmat surse medicale.

„Un val masiv de intoxicaţii provocat de o substanţă sintetică a lovit din greu Rusia”, a constatat postul de ştiri Rossia 24, adăugând că natura acestui drog încă nu a fost identificată.

Un sfert din persoanele afectate sunt adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, a precizat Rossia 24.

Cazuri mortale sau de intoxicare au fost descoperite la Surgut (Siberia Occidentală), la Kirov, un oraş situat la 790 de kilometri nord-est de Moscova, la Başkortostan (Ural) şi în mai multe regiuni din centrul Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului Federal rus pentru Controlul Stupefiantelor, care a evocat o „intoxicaţie masivă”.

Primele cazuri au fost semnalate joi la Moscova, unde trei persoane intoxicate au fost spitalizate, potrivit unei surse medicale citate de agenţia de presă Interfax.

„Răspândirea acestei otrave a luat deja dimensiunea unei catastrofe naturale”, s-a alarmat un alt post public de televiziune, Pervîi Kanal.