Rupert Murdoch, pe Twitter, din Caraibe: "Poate că cetăţenii britanici au prea multe concedii pentru o ţară falită"

Publicat: 04 01. 2012, 13:03
Mogulul media Rupert Murdoch, fondatorul grupului News Corporation, s-a alăturat comunității online Twitter într-un gest pe care mulți îl găsesc surprinzător pentru omul care a declarat că internetul este un loc...

Mogulul media Rupert Murdoch, fondatorul grupului News Corporation, s-a alăturat comunității online Twitter într-un gest pe care mulți îl găsesc surprinzător pentru omul care a declarat că internetul este un loc pentru “pornografie, hoție și piraterie online”.

Mai puțin surprinzător este că primul mesaj al magnatului a fost un atac la adresa Marii Britanii, țara în care atât el cât și companiile sale s-au aflat în centrul unui scandal monstru legat de practici ilegale de ascultare a telefoanelor și interceptare a mesajelor electronice.

„Poate că cetăţenii britanici au prea multe concedii pentru o ţară falită”, a fost mesajul tendențios al mogulului. Postarea lui Murdoch este cu atât mai jignitoare pentru britanici cu cât miliardarul se afla în acel moment într-o vacanță în Caraibe.

Speculațiile privind motivațiile care l-au determinat pe industriaș să își facă pe 31 decembrie cont pe Twitter merg în presa internațională de la o intenție a acestuia de a investi în această companie până la simpla plictiseală.

Cert este că în ziua în care Murdoch s-a alăturat rețelei de socializare, acesta a participat și la petrecerea organizată de Roman Abramovici pe insula Saint Barts, potrivit The New York Times. Poate că pus și simplu magnatului de 80 de ani nu i-a plăcut concertul Red Hot Chili Peppers.