Rosalynn Carter, fostă primă doamnă a SUA, suferă de demență
Rosalynn Carter, în vârstă de 95 de ani, fostă primă doamnă a Statelor Unite și soția fostului președinte Jimmy Carter, suferă de demență, au anunțat reprezentanții familiei.
Rosalynn Carter suferă de demență
„Continuă să trăiască liniștită acasă, alături de soțul ei, bucurându-se de primăvară în Georgia și de vizitele celor dragi”, a transmis familia Carter, într-un comunicat citat de Reuters.
Reprezentanții familiei au amintit că Rosalynn Carter s-a implicat decenii întregi în lupta împotriva stigmatului față de afecțiunile psihice. Ei speră ca vestea „să accentueze conștientizarea față de aceste probleme”.
Jimmy Carter a fost președintele SUA în perioada 1977 – 1981, fiind, la 98 de ani, cel mai longeviv fost președinte american. În februarie, el a ales să primească îngrijiri acasă pentru vârsta foarte înaintată.
Jimmy și Rosalynn Carter sunt căsătoriți din 1946 și au patru copii.