Un tribunal din Belgia l-a condamnat pe un român la 5 ani de închisoare pentru fraudă în formă continuată cu carduri de combustibil.
Acesta și-ar fi făcut plinul la TIR de 262 de ori și n-a plătit niciodată pentru că a folosit echipamente de skimming la terminale de plată din benzinării, potrivit digi24.ro.
Mai mult decât atât, românul ar fi și altor șoferi combustibilul, contra sumei de 0,8 euro litrul. Acesta a fost observat în 2020 de angajațul unei benzinării din orașul belgian Meer, care a anunțat autoritățile.
În urma unei anchete, s-a stabilit faptul că alături de alt român, bărbatul proceda astfel la mai multe benzinării din Belgia. În baza unui mandat european, poliția a percheziționat locuința din România a bărbatului de 51 de ani, pe 23 noiembrie 2021.
Polițiștii au descoperit echipamentele de skimming și mai multe carduri de combustibil.
Românul s-a ales cu o pedeapsă de 5 ani de închisoare și o amendă de 8.000 de euro, în timp ce partenerul său a fost condamnat la 30 de luni de închisoare și o amendă de 4.000 de euro.
Mai mult decât atât, cei doi trebuie să plătească o despăgubire totală de peste 60.000 de euro către firmele prejudiciate.