Romano Prodi, fostul premier al Italiei, propus pentru președinție

Romano Prodi, fostul premier al Italiei, propus pentru președinție
Fostul premier al Italiei, Romano Prodi, a fost propus  pentru a-l succeda pe președintele Giorgio Napolitano, în contextul în care, în această săptămână, în cadrul Parlamentului italian vor avea loc...

Fostul premier al Italiei, Romano Prodi, a fost propus  pentru a-l succeda pe președintele Giorgio Napolitano, în contextul în care, în această săptămână, în cadrul Parlamentului italian vor avea loc alegeri, informează Times Live.

În urma unor afirmații făcute de Silvio Berlusconi potrivit cărora ”dacă va fi el, mai bine să plece toți”, Nichi Vendola, conducător influent al stângii, a afirmat că este ”intolerabil că anumite persoane își pot imagina că Prodi poate fi exclus” din rândul posibililor candidați.

Berlusconi îl consideră pe Prodi cel mai mare adversar al său și dorește să împiedice centrul-stânga să-l aleagă.

Mișcarea 5 Stele a organizat, sâmbătă, un vot online la care au participat 48.000 de persoane. Aceștia și-au exprimat preferința pentru Prodi, dar și pentru Stefano Rodota. Un alt vot pe internet, pentru departajare, este prevăzut pentru luni.

Încă de la alegerile legislative de la sfârșitul lunii februarie centrul-stânga dispune de majoritate absolută în Camera Deputaților. În Senat se află la egalitate de Mișcarea 5 Stele și dreapta.

Graziano Delrio, un membru de rang înalt al PD susține că ”președintele a devenit instituția care garantează credibilitatea Italiei din cauza neîncrederii generalizate în clasa noastră politică”.

Totodată, Delrio consideră că vetourile împotriva lui Prodi ar fi inacceptabile.

Vetourile împotriva lui Prodi ar fi inacceptabile atât pentru dreapta cât și pentru stânga, ținând cont de profilul său internațional de prim rang”, a declarat Graziano Delrio.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”