Românii s-au îmbulzit la schi în Bulgaria, înainte ca obligativitatea testului anti-COVID să intre în vigoare (VIDEO)
Mii de românii au luat cu asalt staţiunea montană Bansko din Bulgaria, chiar cu o zi înainte ca obligativitatea prezentării testului PCR negativ să intre în vigoare, informează B1 TV. Cozile formate pentru instalaţiile de schi au fost uriaşe, iar turiştii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră pentru a urca, timp în care au uitat şi de regulile de distanţare fizică. Autorităţile bulgare au hotărât ca, din 29 ianuarie şi până în 30 aprilie, toate persoanele care vor să intre în ţară să prezinte un test PCR negativ efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.
Românii s-au îmbulzit la schi în Bansko, Bulgaria, cu o zi înainte ca obligativitatea testului PCR negativ să intre în vigoare
Iubitorii sporturilor de iarnă au profitat la maximum de vremea numai bună de schi și au plecat cu mic cu mare în stațiunile monatane din Bulgaria. În stațiunea Bansko, peste 90% din turiști au fost români, iar mulți dintre ei au ajuns încă de miercuri sau joi. Asta pentru că, începând cu 29 ianurie, autoritățile bulgare au decis ca testele PCR negative pentru depistarea infecției cu coronavirus să devină obligatorii pentru toți cei care doresc să intre în țara lor.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Avem mulți turiști din România. Cam la fel ca weekendul trecut, poate mai mulți, nu știu exact. Cei mai mulți au venit în seara, în noaptea de dinainte de introducerea testului COVID”, au declarat reprezentanții unui hotel de 4 stele din stațiune, potrivit Libertatea.
Graba românilor de a prinde un ultim weekend la schi s-a observat la Vama Giurgiu, când joi, 28 ianuarie, aproape 5.800 de persoane, cetățeni UE, au trecut granița în Bulgaria, potrivit Poliției de Frontieră Giurgiu. Spre comparație, joia trecută au fost puțin peste 2.100. În total, de joi până sâmbătă, aproape 16.800 de persoane au tranzitat Vama Giurgiu.
Începând din 29 ianuarie și până pe 31 aprilie, toți cei care intră în Bulgaria trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.