Nivelul scăzut de vaccinare din România și din alte state foste comuniste a ajuns în vizorul occidentalilor. Într-o publicație germană, românii, bulgarii și ucrainienii sunt numiți “idioții Europei”.
Ironia nemților vizează reticiența vaccinării cu precădere în aceste state, care în acest moment au ajuns focare de infecție pentru Europa.
Tabloidul german Hamburger Morgenpost scrie despre ratele mici de vaccinare din România, Bulgaria şi Ucraina. Într-un articol cu titlul „«Idiotii Europei»: De ce situaţia corona din Est escaladează masiv”, nemţii notează că deşi criza sanitară a atins vârful în această parte a continentului, foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze.
Jurnaliștii germani descriu în amănunt situația dramatică din spitale, descrisă cu ajutorul filmărilor din Spitalul Universitar din Bucureşti, preluate de la Recorder.
„«Cei care sunt într-o stare pe jumătate acceptabilă rămân pe scaun. Doar pacienţii în stare critică primesc un pat», explică o asistentă într-un reportaj filmat, pregătind un scaun de birou deformat pentru un nou pacient.
Un alt membru al personalului spune: «Este un iad, ca într-un război». Unii pacienţi se împing unii pe alţii pe coridoare pentru a lua echipamentul de oxigen, relatează medicul Victoria Aramă. Ea califică situaţia din Bucureşti drept «apocaliptică».Ridicând din umeri, o asistenţă rezumă frustrarea «Nu sunt toţi vaccinaţi»“, arată publicaţia citată.
În radiografia făcută de Hamburger Morgenpost este arătată cu degetul Biserica Ortodoxă Română care a evitat să îi îndemne pe credincioşi să se vaccineze şi nu a luat măsuri pentru a pune capăt teoriilor conspiraţiei. „Arhiepiscopul Teodosie de la Constanţa, de exemplu, susţine că nimeni nu este responsabil pentru efectele vaccinului. Cei care se vaccinează «îşi semnează propriul mandat de condamnare la moarte», predică Teodosie Paraschiv, un călugăr de la mănăstirea Durău.
Biserica Ortodoxă, căreia îi aparţin 86% dintre români, este extrem de influentă în ţară”, subliniază Hamburger Morgenpost.
În acest context, Ambasada Suediei la București a reacționat la rândul ei cu o ironie dură la adresa românilor. Acesta a lansat pe Facebook un concurs în care oferă ca premiu 10 exemplare din volumul „Înconjurat de idioți” de Tomas Erikson.
„Spune-ne ce carte scrisă de un autor suedez și publicată de Editura Litera ai citit (sau ai auzit de ea, să nu discriminăm) și poți câștiga cartea din imagine. Știm ce gândești, dar nu, nu-i despre tine! Avem 10 exemplare din > de Tomas Erikson de oferit absolut aleatoriu”, este provocarea lansată sâmbătă de Ambasada Suediei la București.