Românii care călătoresc în Bulgaria nu mai trebuie să prezinte certificatul Covid

Românii care călătoresc în Bulgaria nu mai trebuie să prezinte certificatul Covid
Foto: Pixabay.

Începând de miercuri, Bulgaria nu va mai solicita certificatul Covid-19 pentru cetățenii din 10 țări. Printre acestea se numără Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt.

Decizia a fost adoptată de ministra sănătăţii din Bulgaria, Asena Serbezova, potrivit unui comunicat de presă al ministerului, potrivit Digi24.

Bulgaria, una dintre țările cu cea mai mică rată de vaccinare din UE

Deși este una dintre țările cu cea mai mică rată de vaccinare din UE, Bulgaria a renunțat la majoritatea restricțiilor interne și va permite cetățenilor din 10 țări intrarea în țară, fără a prezenta un certificat Covid.

Totodată, personalul NATO care participă la sesiuni internaţionale de pregătire şi contingente multinaţionale, precum şi civilii care îi însoţesc, nu vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, indiferent de ţara din care vin.

De la 1 aprilie, Bulgaria a renunțat la listele zonelor afectate Covid-19

Începând cu 1 aprilie 2022, Bulgaria a desființat listele zonelor afectate de Covid-19. De la acea dată, sunt permise sosirile din orice țară străină, cu condiția prezentării unui certificat digital, care atestă vaccinarea împotriva Covid-19, trecerea prin boală sau un test negativ.

Celor care nu dețin un astfel de certificat li se permite accesul în țară, dar sunt supuși unei carantine de 10 zile, care poate fi ridicată dacă persoana deține un test negativ la 72 de ore de la sosire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse