Românii aflați în străinătate se pot înscrie de vineri în Registrul Electoral pentru a putea vota la alegerile parlamentare

Românii aflați în străinătate se pot înscrie de vineri în Registrul Electoral pentru a putea vota la alegerile parlamentare
Foto: olttv.ro

Începând din 1 aprilie, românii care au domiciliul sau reședința în străinătate și doresc să voteze la alegerile parlamentare vor putea solicita înscrierea în Registrul Electoral. Perioada de înscriere se încheie cu aproximativ trei luni înaintea datei alegerilor.

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a susținut în cadrul unei conferințe că înscrierea în Registrul Electoral este un pas important pentru exercitarea dreptului de vot la parlamentare, dat fiind introducerea votului prin corespondență.

”Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, a subliniat importanța intrării în vigoare a noilor prevederi din legislația electorală, prin care se facilitează accesul românilor la procesul electoral, evitându-se astfel aglomerația de la secțiile de votare și costurile de deplasare”, se arată într-un comunicat MAE.

Cetățenii români care doresc să se informeze cu privire la desfășurarea procesului electoral din străinătate pot consulta materialele informative alcătuite de AEP și MAE accesibile în secțiunile speciale de pe pagina de internet a fiecărei instituții (http://www.roaep.ro/vot_strainatate/vot_strainatate.html și http://www.mae.ro/node/35931).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`