România somată de Comisia Europeană pentru netranspunerea în lege a unor norme europene: Ce trebuie să facă de urgenţă pentru a scăpa de sancţiuni

România somată de Comisia Europeană pentru netranspunerea în lege a unor norme europene: Ce trebuie să facă de urgenţă pentru a scăpa de sancţiuni

Comisia Europeană a somat joi România şi Estonia privind întârzieri în transpunerea normelor UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (Directiva 2012/19/UE). Astfel, oficialii de la Bruxelles au transmis scrisori de punere în întârziere din cauza unor dispoziţii inexacte şi a unei reflectări incomplete a legislaţiei UE, a unor inconsecvenţe în ceea ce priveşte centrele de colectare şi a absenţei unei dispoziţii specifice care să impună ca toate deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate separat să fie tratate în mod corespunzător, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Aceste noi măsuri ale Uniunii Europene vin în contextul în care deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cum ar fi computerele, televizoarele, frigiderele şi telefoanele mobile, reprezintă fluxurile de deşeuri cu cea mai rapidă creştere din UE şi se preconizează că vor creşte la peste 12 milioane de tone până în 2020, conform Agerpres.

În cazul în care nu sunt gestionate în mod corespunzător, aceste deşeuri pot provoca probleme de sănătate şi de mediu majore datorită conţinutului lor de substanţe periculoase. Estoniei i se trimite o scrisoare din cauza deficienţelor care includ definiţii incomplete ale termenilor-cheie, lipsa de claritate în ceea ce priveşte obligaţiile care le revin producătorilor, precum şi nesolicitarea de dovezi pentru cazul în care deşeurile de echipamente electrice şi electronice sunt exportate în ţări din afara UE.

Estonia şi România au la dispoziţie două luni pentru a răspunde; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat care ulterior poate duce la infringement şi sancţiuni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)