România şi SUA efectuează zboruri de inspecţie în spaţiile aeriene ale Rusiei şi Belarusului

România şi SUA efectuează zboruri de inspecţie în spaţiile aeriene ale Rusiei şi Belarusului

Inspectori americani şi români survolează Rusia şi Belarusul în perioada 28 iulie-1 august, în cadrul Tratatului internaţional „Cer Deschis”, informează RIA Novosti.

„O misiune comună de inspecţie româno-americană va survola Rusia şi Belarusul la bordul unui avion românesc de tip Antonov-30 de la 28 iulie şi până la 1 august, în cadrul Tratatului internaţional Cer Deschis”, a anunţat directorul Centrului naţional rus pentru diminuarea ameninţării nucleare Serghei Rîjkov.

Specialişti ruşi vor participa la zborul de inspecţie, monitorizând respectarea parametrilor de zbor.

Avionul de tip An-30 nu este înarmat.

Aeronava şi echipamentele de fotografiere aeriană au fost certificate la nivel internaţional, cu participarea Rusiei, garantând absenţa mijloacelor tehnice interzise la bord.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`