România, reprezentată la Melbourne International Film Festival din Australia de cinci lungmetraje românești

România, reprezentată la Melbourne International Film Festival din Australia de cinci lungmetraje românești
Foto: visitvictoria.com

România va fi reprezentată la cea de-a 64-a ediția a Melbourne International Film Festival din Australia de peliculele românești „Aferim!”, de Radu Jude, „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, „Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, şi „Ramona”, de Andrei Creţulescu, informează Mediafax.

Melbourne International Film Festival, unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din lume, se va desfășura în perioada 30 iulie – 16 august și va reuni scurtmetraje, lungmetraje și documentare din 68 de țări. Festivalul concentrează  apariţii actuale în industria mondială, în programul său fiind incluse şi retrospective, întâlniri şi discuţii.

„Aferim!” este un lungmetraj istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Robul fugar din această peliculă, Cuzin Toma, este prezent într-un alt film prezent la festival, „Comoara” caare spune povestea lui Costi, un funcționar la primărie cu o viaţă liniştită, până când află că în curtea casei ar fi îngropat străbunicul lui.

Pelicula „Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, a avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2015, despre care The Hollywood Reporter spun că este o peliculă „puternică, tăioasă şi revoluţionară”, în timp ce Variety scrie că „este un anti-thriller captivant”.

„Toto şi surorile lui” (2014) este o coproducție româno-maghiaro-germană ce prezintă o poveste extraordinară de dragoste a unei familii. Filmul a obținut mai multe premii internaţionale, printre care şi marele trofeu la Festivalul Premiers Plans de la Angers.

În cadrul festivalului va mai putea fi vizionat și filmul „Ramona”, ce încheie trilogia „impromptu” realizată de Andrei Creţulescu, care mai cuprinde scurtmetrajele „Bad Penny” (2013) şi „Kowalski” (2014).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`