România, printre țările luate în considerarea pentru filmarea peliculei „The Artist”
România s-a aflat pe lista preferințelor pentru filmările la pelicula alb-negru „The Artist”, potrivit unuia dintre producătorii executivi ai filmului, Richard Middleton, notează LA Times.
Afirmația a fost făcută în contextul în care pelicula s-a dovedit a fi una din cele mai de succes producții ale anului trecut, filmată aproape în totalitate în Los Angeles, într-o perioadă în care majoritatea producătorilor de film caută costuri de producție cât mai ieftine.
Producătorii peliculei s-au gândit în primă fază să filmeze în Europa de Est, pentru a profita de costurile mai mici.
Totuşi, regizorul filmului, Michel Hazanavicius, a insistat ca filmările să aibă loc în spaţiile legendare de la Hollywood: clădirea Bradbury, restaurantul Cicada şi Institutul American de Film de lângă Griffith Park, cu atât mai mult cu cât filmul se dorește un omagiu celebrelor filme hollywoodiene clasice.
”Inițial ne-am gândit să filmăm câteva din locurile celebre din L.A și restul în altă parte, în România sau Bulgaria” a mărturisit Richard Middleton. ”Apoi ne-am gândit că ar fi o nebunie. Dacă oamenii râd de un film pentru că nu este Hollywood-ul pe care îl au ei în minte, atunci totul a fost o risipă de bani”, a adăugat el.
”The Artist”, care a fost nominalizat inclusiv la categoria cel mai bun film, spune povestea lui George Valentin (Jean Dujardin), star al filmului mut, care a căzut în uitare odată cu apariţia sonorului, spre deosebire de tânăra actriţă Peppy Miller (Bérénice Bejo), una din admiratoarele sale.