România a fost pusă pe lista celor 19 țări care pot trimite turiști în Grecia, începând cu 15 iunie

România a fost pusă pe lista celor 19 țări care pot trimite turiști în Grecia, începând cu 15 iunie

Guvernul grec a realizat o listă cu 19 țări ai căror cetățeni își pot petrece vacanțele în Grecia, în ciuda pandemiei de COVID-19, începând cu data de 15 iunie, printre aceste state figurând și România, alături de Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia.

Această listă a fost întocmită în cadrul unui proces de repornire a turismului elen, vital pentru economia Greciei și care vizează deschiderea accesului turiștilor străini, începând cu data de 15 iunie. România și celelalte state care apar pe lista întocmită de guvernul de la Atena au fost selectate pe criterii epidemiologice, a declarat ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis.

Care sunt condițiile pentru turiștii străini care pot vizita Grecia

Turiștii din cele 19 state care vin în Grecia pentru a-și petrece vacanțele nu vor fi testați pentru COVID-19 înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire.

Măsura este anunțatăîn contextul în care peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă ca parte a relaxării mai multor restricții impuse pentru a limita răspândurea COVID-19.

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

Turismul şi industriile conexe generează aproximativ 30% din Produsul Intern Brut al Greciei şi au ajutat această ţară să rămână pe linia de plutire în timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu.

Grecia este una dintre țările europene afectate cel mai puțin de criza COVID-19, cu 2850 de cazuri de infectări confirmate și 166 de decese provocate de noul coronavirus. Aceste date au determinat guvernul de la Atena să găsească un echilibru între măsurile restrictive și cele de relaxare.

Când ar putea fi deschiseplajeleîn România

Mai multe măsuri de relaxare au fost luate începând cu data de 15 mai și în România. Cele mai importante vizează libertatea de circulație în interiorul localităților, în grupuri de maximum trei persoane. În continuare însă deplasarea românilor în afara localităților nu este permisă, decât în condiții stricte.

Cu toate acestea autoritățile de la București au precizat că după data de 1 iunie urmează să fie luate alte măsuri de relaxare a restricțiilor, dacă evoluția cazurilor de COVID-19 este una bună. Așa se face că începând cu data de 1 iunie ar putea fi deschise restaurantele și cafenelele, iar începând cu data de 15 iunie ar putea fi permisă deshiderea plajelor și începerea sezonului estival.

Specialiștii atrag atenția, cu toate acestea că în cazul în care pandemia de COVID-19 va cunoaște o evoluție ascendentă este posibil ca autoritățile să fie nevoite să reia mare parte din restricții.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:48 - Călin Georgescu: NATO este cea mai slabă alianță de pe planetă / PNRR, o acțiune finaniară de însclavagizare
14:42 - Fostul premier Victor Ponta îi cere lui Marcel Ciolacu să nu demisioneze: „Acum nu e timp de lamentari, reproșuri sau batalii interne; nu e timp de demisii sau abandon”
14:38 - 10 activități interesante de weekend pe care le poți încerca online
14:37 - Diana Șoșoacă a spus cine e, de fapt, Călin Georgescu: “De vreo 5 ani îl cunosc. Într-adevăr, are niște legături ciudate. Are o foarte mare susținere din partea unor puteri ale lumii” (VIDEO)
14:35 - Aparate gratis vs. sloturi cu mize reale
14:23 - Diana Șoșoacă: SOS România îl va sprijini în turul 2 pe Călin Georgescu, dacă nu se vor anula alegerile prezidențiale. Voturile lui sunt ale mele (VIDEO)
14:19 - Liniște la sediul de campanie al lui Călin Georgescu. Cum a reacționat echipa candidatului independent
14:11 - Ce avere are candidatul independent Călin Georgescu? În ultimul an a câștigat 72.000 de lei
14:10 - Cristian Preda: Cvasitotalitatea românilor care l-au votat pe Călin Georgescu habar n-au cine e. Nu e omul anti-Sistem, ba chiar a fost și în Guvernul FSN-ist din 1990-1991. E o replică a lui Ceaușescu 35 de ani mai târziu (VIDEO)
14:05 - Laurențiu Gîdei: Cele două partide care au suferit înfrângeri, partide istorice și cu o răspândire în toată țara, au nevoie de o reformă profundă modernă. Noi, politicienii, am avut un duș cu gheață (VIDEO)