Români arestați de două ori în aceeași zi, la frontiera dintre Germania și Austria. Ce infracțiuni au comis

Români arestați de două ori în aceeași zi, la frontiera dintre Germania și Austria.  Ce infracțiuni au comis
Sursă foto: Pixabay

Trei români au fost arestați la granița dintre Germania și Austria, după ce ar fi încercat să fure un microbuz. La câteva minute după ce au fost eliberați, românii au comis o nouă infracțiune.

Românii au fost verificați de polițiștii de frontieră

La primele ore ale zilei de sâmbătă, 12 octombrie, polițiștii au verificat trei români la punctul de trecere al frontierei Walserberg. Indivizii doreau să intre în țară cu un autobuz VW, conform libertatea.ro. 

„Când a fost verificat, șoferul mirosea a alcool. După cum s-a dovedit după ce a fost efectuat un test de alcool, acesta depășise limita admisă de lege”, au transmis polițișii. De aceea, autoritățile au deschis un dosar penal, iar în timpul verificărilor au descoperit că autobuzul era de fapt înmatriculat în Germania și ar fi furat.

Oamenii legii l-au identificat pe proprietarul autobuzului, care locuia în Austria și care presupunea că vehiculul său se află parcat în afara orașului Innsbruck, unde îl lăsase.

„Cei trei români au fost reținuți sub acuzația de furt de mașinii și duși la poliția de frontieră din Piding. unde a sosit și proprietarul mașinii pentru a o prelua. După consultarea autorităților austriece și a parchetului german, celor trei români li s-a permis continuarea călătoriei”, a mai explicat poliția.

Ce infracțiune au mai comis românii

După ce au fost eliberați, românii au furat mai multe cutii de Red Bull, două perechi de ochelari de soare și o pălărie de la benzinăria Piding Süd. Proprietarul i-a observat, i-a urmărit și a reușit să ofere poliției „o descriere exactă a suspecților”.

La scurt timp, aceștia au fost opriți de autorități în sensul giratoriu de pe B20 din Piding și duși ulterior la arest.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`