Româncă, ȘEFĂ de șantier la doar 29 de ani! Cel mai MARE IAHT făcut de români în porturile Mediteranei
Alexandra Tărniceru a ajuns un nume în afacerile din domeniul naval la doar 29 de ani.
La 25 de ani, ea figura doar cu numele în afacerea cu vapoare a unui prieten. După ce acesta s-a retras, ea s-a hotărât să nu abandoneze, ci să relanseze business-ul. Nu i-a fost ușor, căci domeniul studiat în facultate şi joburile de după absolvire n-aveau nimic de-a face cu domeniul naval.
Totuși, ea a știut ce oameni să-și aleagă pentru afacere. Alexandra lucrează exclusiv cu români, chiar dacă halele în care construieşte de la zero iahturi şi vapoare se află în Italia.
“De ce aici? Pentru că reputaţia noastră, a românilor, este o garanţie a calităţii în domeniu şi găsim toată infrastructura ce înlesneşte munca noastră. În Italia sunt şantiere de tradiţie. În România ne-ar fi fost mult mai greu”, a povestit Tărniceru, pentru Libertatea.
Ea a mai povestit că nu se dă în lături să iasă pe șantier pentru a fi alături de muncitori și că la negocieri simte că are un plus pentru că este femeie: “Contractorii sunt uimiţi când descoperă la negocieri o femeie, nici eu nu am mai întâlnit alta în branşă. M-am obişnuit, partea bună este că nu-şi permit să se certe cu mine cum s-ar fi certat cu un bărbat”.
Până în prezent, echipa româncei a predat 20 de vase, iar penultimul vapor construit de firma sa este cel mai mare iaht construit de români în vreun port la Marea Mediterană.
“Visul meu e să ajung să am propriul şantier”, a mai spus tânăra, pentru Libertatea.