Externe - 01 nov, 12:18
Un român din orașul Vigasio, provincia Verona, Italia, a fost găsit mort în pat cu un cuțit înfipt în piept, trupul acestuia fiind descoperit de către soția sa alături de care locuia împreună cu cei trei copii ai lor.
Românul era culcat pe pat, cu fața în sus și cu un cuțit înfipt în piept.
Cei doi românii și copiii lor erau veniți în Italia la muncă și locuiau în curte cu alte persoane originare din estul Europei.
La fața locului s-au prezentat agenții de poliție din Vigasio, cei de la divizia operațională și mobilă din Villafranca și Poliția Științifică de la Verona.
Carabinierii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de o crimă sau de o sinucidere.