Un cetățean român s-a prezentat, marți dimineață, la poliția din Neuenhaus, localitate germană aflată la granița cu Olanda, și a anunțat că prietenul său de 41 de ani este dispărut de aproape 24 de ore, potrivit el-news.de.
Persoana dată dispărută i-ar fi spus ultima dată prietenului său că vrea să treacă pe la containerul de haine vechi pentru a-și mai lua ceva de acolo. De atunci însă, bărbatul nu a mai dat niciun semn de viață.
În urma declarației depusă la poliție, s-a declanșat o vastă operațiune de căutare a dispărutului, la care au contribuit salvarea și pompierii.
Mai mult, în urma căutărilor efectuate la toate containerele, oamenii legii au început să chestioneze oamenii din zonă. Unul dintre martori susține că un bărbat a rămas noaptea trecută blocat în container.
Încercând să se elibereze, acesta a suferit mai multe leziuni, astfel că a fost chemată ambulanța, care l-a și transportat la spitalul din Nordhorn.