Român decapitat în urma unui atac asupra biroului ONU din Afganistan. Peste 20 de persoane ucise

Român decapitat în urma unui atac asupra biroului ONU din Afganistan. Peste 20 de persoane ucise
UPDATE 2: Purtătorul de cuvânt al ONU a confirmat că trei funcționari internaționali și patru gărzi ONU au fost uciși.UPDATE 1: Românul ar fi fost decapitat de către atacatori, conform Agerpres. Acesta...

UPDATE 2: Purtătorul de cuvânt al ONU a confirmat că trei funcționari internaționali și patru gărzi ONU au fost uciși.

UPDATE 1: Românul ar fi fost decapitat de către atacatori, conform Agerpres. Acesta lucra în Afghanistan de circa doi ani. Identitatea sa va fi făcută publică după anunțarea familiei.

Insurgenții din Afghanistan au atacat, vineri, biroul ONU din Mazar-i-Sharif în urma unei manifestații din Statele Unite care a culminat cu arderea Coranului, conform Reuters.

Ministerul român de Externe (MAE) susține că cercetările preliminare sugerează că unul dintre cei 20 de morți este de naționalitate română.

Presupul român decedat în timpul atacului ar fi angajat civil al ONU.

Vezi AICI comunicatul de presă al MAE

Atacul a fost stârnit de o manifestație din Statele Unite condusă de un pastor care a degenerat, ajungându-se până la arderea Coranului.

În urma acesteia insurgenții afgani au atacat biroul ONU din Mazar-i-Sharif, reușind să omoare peste 20 de persoane, dintre care 8 de naționalitate străină.

Conform poliției locale, doua dintre victime au fost decapitate.

Un purtător de cuvânt al ONU a declarat că Națiunile Unite nu vor părăsi Afghanistanul în urma acestui atac.

“Nu se pune problema să ne retragem. Trebuie să asigurăm sprijin pentru colegii noștri”, a declarat Kieran Dwyer.

Șeful misiunii ONU din regiune, de naționalitate rusă, a fost rănit în timpul atacului și este internat în spital, conform televiziunii publice din Rusia.

Guvernul condus de Dmitri Medvedev a cerut autorităților din Afghanistan să ia toate măsurile necesare pentru protejarea angajaților ONU.

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, precum și Secretarul General al NATO, Anders Rasmussen, au condamnat acest atac.

În cazul în care numărul victimelor este corect, acest atac ar fi cel mai sângeros la adresa ONU în Afghanistan.

Român decedat în Afghanistan

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)