Roma: Doi turiști americani au fost amendați după ce au intrat prin efracție în Colosseum
Doi turiști americani au intrat prin efracție în Colosseumul din Roma, Italia, pentru a bea o bere și a se bucura de priveliștea din interior, informează AFP, citat de către Agerpres.
800 de euro amendă pentru o bere
Poliția italiană a amendat cele două persoane cu câte 800 de euro. Cei doi turiști, în vârstă de 24, respectiv 25 de ani, au fost surprinși escaladând zidurile celebrului monument de către de către un trecător care i-a anunțat imediat.
Înainte de pandemie, circa 25.000 de turiști vizitau acest monument antic, vechi de 2.000 de ani.
În iunie 2020, Colosseumul a fost redeschis turiștilor în urma problemelor de natură pandemică cu care s-a confruntat țara anul trecut.
Colosseumul din Roma şi câteva dintre bijuteriile culturale ale Italiei şi-au redeschis atunci porţile după aproape trei luni de la închiderea lor din cauza răspândirii noului coronavirus. Italienii sunt de părere că odată redeschis amfiteatrul roman, Roma și-a recuperat principalul simbol și acest semn este văzut cu multă pozitivitate de autorități și localnici.