Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avertizat, joi, că Rusia nu va mai permite Agenției Spațiale americane (NASA) să folosească Stația Spațială Internațională (ISS) după anul 2020 și nici nu va mai vinde Statelor Unite motoare pentru rachete folosite la lansarea sateliților militari, măsuri luate de Moscova ca represalii la sancțiunile ce i-au fost impuse după anexarea Crimeii, relatează The Verge.
Anterior, NASA a anunțat că, în urma crizei din Ucraina, va întrerupe contactele cu Rusia, cu excepția colaborării în proiectul ISS.
Acest laborator orbital a fost trimis în spațiu în anul 1998, iar în luna ianuarie NASA i-a prelungit durata de exploatare până în anul 2024. Acolo își desfășoară activitatea atât astronauți ruși, cât și americani. Dar NASA a sistat în anul 2011 programul de transport al astronauților săi către ISS și de atunci aceștia depind de rachetele rusești Soiuz pentru a ajunge la bordul stației spațiale. Pentru fiecare astronaut trimis la bordul ISS, Statele Unite plătesc Rusiei 60 de milioane de dolari.
”Segmentul rus al ISS poate funcționa independent de cel american. Dar cel american nu poate”, a declarat Rogozin.
Ironic, el a propus Washingtonului să folosească trambuline pentru a-și trimite astronauții în spațiu.
Mai mult, Rogozin a precizat că Rusia nu va mai vinde Statelor Unite motoare pentru rachete ce pot fi folosite la lansarea sateliților militari.
După declarația lui Rogozin, NASA a emis un comunicat în care afirmă că nu a primit de la Moscova o notificare oficială care să confirme afirmațiile acestuia și amintește că programele de cooperare spațială ruso-americane au fost un element de bază al relațiilor dintre cele două țări, chiar și în perioadele cele mai dificile ale Războiului Rece.