Robert Fico promite să blocheze aderarea Ucrainei la NATO atât timp cât conduce guvernul Slovaciei

Prim-ministrul Robert Fico a promis, duminică, că va bloca intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică atât timp cât se va afla la conducerea guvernului din țara sa, relatează Politico.

Ce a declarat Robert Fico

Conducerea NATO dorește intrarea Ucrainei în alianță după încheierea războiului cu Rusia astfel încât să descurajeze o nouă agresiune din partea Moscovei, dar declarația premierului slovac reliefează dificultățile politice care s-ar putea ivi într-un astfel de scenariu.

„Atât timp cât sunt șef al guvernului slovac, îi voi instrui pe parlamentarii care se află sub controlul meu ca președinte al partidului (Smer, n.r.) să nu accepte niciodată aderarea Ucrainei la NATO”, a declarat Robert Fico.

Eveniment - 18 nov, 14:50

Marcel Ciolacu, după întrevederea cu Mark Rutte, la sediul NATO: Încălcările spațiului aerian Aliat și postura agresivă a Rusiei din Marea Neagră arată cât de important este să creștem efectivele în zonă (VIDEO)

Comentariile sale contrastează cu cele făcute de noul secretar general al NATO, Mark Rutte, care afirma joi că „Ucraina este mai aproape de NATO ca niciodată și veți continua pe acest drum până când veți fi membri ai alianței noastre”.

Premierul slovac ar putea într-adevăr să blocheze aderarea Ucrainei la NATO

În baza tratatului fondator al NATO din 1949, deciziile de extindere trebuie luate „prin acord unanim”, ceea ce înseamnă că opoziția lui Fico ar putea într-adevăr să blocheze aderarea Ucrainei cel puțin până la încheierea actualului mandat pe care îl are guvernul slovac, adică până în 2027. Alți membri NATO care au atitudini prietenoase față de Rusia ar putea căuta și ei să tulbure aspirațiile euroatlantiste ale ucrainenilor.

Probleme au fost și în cel mai recent exercițiu de extindere, după invazia Rusiei în Ucraina, când candidaturile de aderare la NATO pe care le-au depus Suedia și Finlanda – țări devenite membre între timp – au fost blocate timp de un an și 10 luni de către Turcia și Ungaria. Deși partea turcă a obiectat față de activitățile activiștilor kurzi din Suedia și față de restricțiile puse pe exporturile de arme către Ankara, motivele Ungariei nu au fost explicite niciodată.