Robert Fico a primit un glonț în cutia poștală. Premierul Slovaciei fusese vizat de o tentativă de asasinat în luna mai

Publicat: 25 09. 2024, 14:50
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Pavol Zachar

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a primit o scrisoare care conținea un glonț din partea unui expeditor necunoscut, a anunțat guvernul de la Bratislava, miercuri, precizând pentru Politico că situația a ajuns în atenția poliției.

Premierul Slovaciei a primit un glonț în cutia poștală

Noua amenințare vine în contextul tentativei de asasinat care l-a vizat pe Robert Fico în mai, episod care a șocat Europa și a reliefat polarizarea profundă din societatea slovacă.

Bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac este Juraj Cintula (71 de ani), care spune că era nemulțumit de politicile actualului guvern. În prezent se află în custodia autorităților, se confruntă cu acuzații de terorism și riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viață.

Robert Fico a pus tentativă de asasinat din mai pe seama opoziției

Fico a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar viața sa a fost în pericol. În prima apariție publică după tentativa de asasinat, prim-ministrul Slovaciei a pus atacul pe seama opoziției.

Criticii susțin că guvernul lui Robert Fico urmează modelul din Ungaria, atacând presa, instituțiile anticorupție și comunitatea LGBTQ+, dar totodată reluând și aspecte din discursul Kremlinului în ceea ce privește războiul din Ucraina.