Robert F. Kennedy, tot mai aproape să renunțe la candidatura la președinția SUA. Independentul ar vrea să-și unească forțele cu Donald Trump

Publicat: 21 08. 2024, 08:59
Robert F. Kennedy Jr. Sursa foto: Hepta - Zuma Press / Tracy Kimball

Candidatul independent la preşedinţia SUA Robert F. Kennedy Jr. se gândește să renunțe la candidatura la președinția SUA și să își unească forțele cu republicanul Donald Trump. Anunțul a fost făcut de coechipiera lui Kennedy într-un interviu care a fost postat online, informează Reuters.

Robert F. Kennedy vrea să se alieze cu Donald Trump, dacă va renunța la candidatura la președinția SUA

Candidatul la vicepreședinție, Nicole Shanahan, a declarat că, având în vedere că ea și Kennedy sunt independenți, riscă să fie susținuți de unii alegători ai lui Donald Trump. Pentru a nu le deschide calea democraților Kamala Harris și Tim Walz pentru a câștiga alegerile din noiembrie, cei doi se gândesc să se retragă din cursa pentru Casa Albă.

„Sau plecăm chiar acum și ne unim forțele cu Donald Trump”, a declarat ea pentru compania media Impact Theory din Los Angeles.

Trump a declarat marți pentru CNN că ar fi „cu siguranță deschis” ca Robert F. Kennedy să aibă un rol în administrația sa dacă renunță la cursă și îl susține.

„Îl plac și îl respect”, a declarat Trump în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune după o vizită de campanie în Michigan.

„Este un tip genial. Este un tip foarte inteligent. Îl cunosc de foarte mult timp”, a declarat Trump, citat de CNN. „Nu am știut că se gândește să renunțe, dar dacă se gândește să renunțe, cu siguranță aș fi deschis la asta”.

„Ca întotdeauna, sunt dispus să discut cu liderii oricărui partid politic pentru a promova obiectivele pe care le-am servit timp de 40 de ani în cariera mea și în această campanie”, a declarat Kennedy într-o postare publicată pe platforma X (fosta Twitter).