Richard al III-lea a fost înmormântat la Catedrala Leicester, după 500 de ani de când a fost ucis în luptă
Richard al III-lea a fost îngropat, joi, în Catedrala Leicester, la mai bine de 500 de ani după ce a fost ucis în luptă. Rămășițele lui Richard al III-lea, care au fost descoperite în 2012 sub o parcare municipală, au fost îngropate în cadrul unei ceremonii, despre care regina Elizabeth a II-a a spus că are „o importantă semnificaţie internaţională”, informează Reuters.
„Reînhumarea regelui Richard al III-lea reprezintă un eveniment cu o mare semnficaţie naţională şi internaţională”, a declarat regina Elizabeth a II-a.
„Găsirea rămăşiţelor sale pământeşti în Leicester a fost considerată una dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice in istoria acestei ţări”, a mai adăugat suverana britanică.
Actorul Benedict Cumberbatch, despre care experţii în genealogie spun că este verişor de gradul al 16-lea cu regele Richard al III-lea, a recitat în Catedrala din Leicester un poem compus de Carol Ann Duffy, intitulat „Richard”.
Richard al III-lea, ultimul rege din dinastia Plantagenților, a marcat încheierea Războiului celor Două Roze, ce a fost purtat între două case rivale – casa York şi casa Lancaster. Cu toate acestea, domnia lui Richard al III-lea, autoproclamat rege al Angliei, Franţei şi lord al Irlandei, a fost scurtă, de doar 777 zile. La doar 32 de ani, Richard a murit ucis în bătălia de la Bosworth, pe 22 august 1485.
Potrivit unor legende locale, trupul său neînsufleţit a fost dezgropat şi aruncat apoi într-un râu din apropiere. După mulţi ani de cercetări intense efectuate de scriitoarea Philippa Langley, rămăşiţele lui pământeşti au fost în sfârşit găsite în 2012, sub o parcare municipală.