Rezoluția ONU, care condamnă invazia rusă în Ucraina, a fost votată masiv. Lista țărilor care l-au susținut pe Putin

Publicat: 02 03. 2022, 21:12
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Lorenzo Carnero

Rezoluția ONU prin care este condamnată invazia Rusiei în Ucraina a fost votată masiv. Totodată, ONU a cerut retragerea imediată a armatei ruse din Ucraina și încetarea conflictului.

Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de urgență a ONU, ce a avut loc miercuri, 2 martie 2022, notează The Guardian. 

Rezoluția ONU care condamnă invaziei Rusiei în Ucraina, votată masiv

Miercuri, dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Rezoluția a fost inițiată de 94 de țări și susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”.

Totodată, în această rezoluție se cere încetarea atacurilor Rusiei în Ucraina, dar și retragerea imediată, completă și necondiționată a trupelor din Ucraina.

Deși rezoluția ONU nu are consecințe legale, ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global, în ceea ce privește agresiunea rusă din Ucraina.

Lista țărilor care l-au susținut pe Vladimir Putin

La Adunarea Generală a ONU, au existat și cinci țări care au votat împotriva rezoluției privind condamnarea războiului Rusiei din Ucraina.

Țările care s-au opus au fost: Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.