REVISTA PRESEI – Miercuri, 18 iulie: Comisia Europeană publică raportul MCV pe Justiție
Cel mai important subiect al zilei, tratat de întreaga presă a țării, este cel referitor la raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind Justiţia din România (MCV), care va fi publicat miercuri de Comisia Europeană.
Conform informațiilor apărute deja, raportul este ”devastator” pentru România și prezintă o serie de măsuri care trebuie analizate de urgență de către autoritățile de la București.
Teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, a decis, marți seară, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti, cu unanimitate de voturi. În dimineața aceleiași zi de marți, comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, anunțase că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat.
Principalele titluri ale zilei de miercuri, 18 iulie:
POLITICĂ
Adevărul
Raport devastator de la Bruxelles
Comisia Europeană publică azi raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind Justiţia din România. Scandalul politic a atras critici crunte faţă de situaţia statului de drept.
Guvernul îi dă tainul colonelului Dogaru
Guvernul a decis ca pensiile militarilor să revină la regimul special, cedând solicitării colonelului în rezervă Mircea Dogaru, vârful de lance al demonstraţiilor USL.
Nu poate Ponta desfiinţa câte comisii pot vota
Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a decis că lucrarea de doctorat a premierului este un plagiat. După ce, ieri-dimineaţă, comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică, subordonată Ministerului Educaţiei, a anunţat că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat, aseară, membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) au dat verdictul: premierul a plagiat.
România Liberă
Atacul USL împotriva statului de drept ne-a îndepărtat de Schengen
După ce în februarie apăruseră semnale clare că România are şanse să intre în Schengen încă din această toamnă, datorită progreselor mari făcute în justiţie, raportul de acum al Comisiei Europene arată o situaţie total diferită. Ce s-a schimbat fundamental în ultimele luni?
Până la ce strat din societatea românească va reuşi să penetreze dezbaterea de astăzi despre afectarea statului de drept, protejarea Curţii Constituţionale de presiunea politicienilor, avertismentele venite din partea instituţiilor europene sau independenţa justiţiei? Răspunsul la această întrebare este mult mai important chiar decât soarta referendumului pentru demiterea preşedintelui.
Gândul
Comisia Europeană a primit răspunsul Guvernului României la solicitările sale cu privire la criza politică pe care o traversează ţara şi le va răspunde miercuri, a anunţat unul dintre purtătorii de cuvânt ai instituţiei, relatează AFP.
Cristian Tudor Popescu: Un popor de invalizi?
În 2004 nu m-am prezentat la vot ca să aleg între Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Am declarat public că procedez aşa în semn de protest faţă de menţinerea judecătorului Gherguţ în BEC, după ce acesta îşi încălcase în mod incredibil statutul de magistrat, atacându-l public, în termeni de procuror stalinist, pe candidatul Traian Băsescu.
Hotnews
Traian Basescu a afirmat marti, la Romania TV, ca suspendarea sa a reprezentat o „lovitura de stat mascata, prin legi si ordonante, care in Romania s-a facut prin parlament, iar in America de Sud s-ar fi facut prin militari.
Victor Ponta a obtinut in 2003 titlul de doctor in drept cu calificativul „Foarte Bine” si distinctia „Summa Cum Laude”, cea mai mare distinctie pe care o poate primi o teza de doctorat, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii Universitatii din Bucuresti.
Evenimentul Zilei
Tromboanele lui Crin Antonescu şi Victor Ponta
În două săptămâni de criză politică, preşedintele- interimar şi premierul s-au întrecut în minciuni. Din păcate pentru ei, aceasta are picioare scurte şi la Bucureşti, şi la Bruxelles.
ACADEMICIENII i-au declarat RĂZBOI lui Ponta:”Plagiatul este evident. Cerem DEMISIA premierului”
Unii dintre cei mai mari cercetători ai României au lansat o petiție online prin care cer demisia prim-ministrului Victor Ponta, ca „singură soluție pentru reclădirea școlii românești”. Gestul lor vine în urma anunțului făcut de Consiliului Național de Etică, conform căruia doctoratul premierului nu este un plagiat.
Mircea Marian: De ce nu votez la referendum
Nu am nici cea mai mică intenţie să legitimez lovitura de forţă dată de Dan Voiculescu. Participarea la referendum înseamnă, oricum aş vota, că susţin acţiunea lui Ponta şi Antonescu, că accept o procedură nedemocratică, că sunt de acord ca, de acum înainte, preşedintele României să fie demis de fiecare dată când majoritatea parlamentară are altă culoare politică.
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu se inspiră din învăţăturile Tătucului Iliescu
Celor care au uitat le reamintesc, iar celor care nu ştiu, le spun: Din 1990, de cînd fac presă liberă (în presă sînt din 1968), m-am manifestat ca un naţionalist orgolios. Nu-mi stă în fire, ca scriitor şi publicist, să mă ploconesc în faţa cancelariilor occidentale şi nici în faţa presei occidentale.
Vladimir Tismăneanu: Cum a fost posibil?
M-am tot gândit în aceste zile cum s-a ajuns aici. Cum a fost posibilă deteriorarea consternantă a climatului democratic din România, slăbirea deliberată a justiţiei independente, atacurile prea puţin voalate la adresa Curţii Constituţionale, prestidigitaţiile legate de statutul „Monitorului Oficial” şi câte alte asemenea prea puţin onorabile acţiuni?
Libertatea
De când a început campania electorală pentru referendumul din 29 iulie, prin care românii vor spune dacă îl mai doresc sau nu pe preşedintele suspendat Traian Băsescu în fruntea ţării, acesta este văzut îmbrăcat doar cu tricouri de culoare albastru azur, în special atunci când face declaraţii de la sediul său de campanie.
Capital
DEUTSCHE WELLE: S-ar putea crea o nouă Uniune, din care ţări ca România să nu mai facă parte
Dacă România a ajuns în Uniunea Europeană, acest lucru i s-a datorat Monicăi Macovei şi bilanţului ei ca ministru al justiţiei reformist, mai mult decât oricărui demnitar român în afară de Traian Băsescu.
ECONOMIC
Gândul
Patriarhia Română – Administraţia Patriarhală a avut anul trecut un profit mai mare decât multe dintre marile companii din România din diverse domenii de activitate, între care firme ale băieţilor deştepţi de energie, firme ale regilor asfaltului, fast food sau producători de medicamente.
Hotnews
Evangelos Venizelos: Grecia nu va putea economisi 11,5 miliarde de euro pana in 2014
Grecia nu are nici o sansa de a realiza economiile de 11,5 miliarde de euro in urmatorii doi ani, conform creditorilor sai FMI si UE, inainte de a primi orice alt imprumut, a declarat marti liderul PASOK Evengelos Venizelos, unul dintre cele trei partide membre ale coalitiei de guvernamant, scrie AFP.
Ziarul Financiar
Numai 42 din marile corporaţii ale lumii au pe hartă România. În top 10 sunt numai trei
Florin Pogonaru, preşedintele AOAR: Este îngrijorător faptul că sunt foarte puţine companii de producţie şi că în continuare domină marii investitori din domeniul serviciilor financiare, bunuri de consum sau exploatarea gazelor naturale.
Statul este bun de plată pentru eşecul de la Fondul Proprietatea
Statul este obligat de Tribunalul Bucureşti să-i plătească unui fost proprietar despăgubiri în numerar pentru că acesta nu-şi poate vinde decât în pierdere acţiunile primite la Fondul Proprietatea, ca despăgubire pentru un imobil confiscat de regimul comunist.
Iulian Anghel: Cum îşi face România ţăndări bruma de simpatie de care se bucura. Criza politică transmite un semnal devastator pieţelor şi investitorilor
În doar două săptămâni de conflict politic care a culminat cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu România a reuşit să-şi facă praf şi bruma de simpatie de care se bucura în Europa.
Capital
Cea mai mare bancă din România refuză, chiar şi cu executorul judecătoresc la poartă, să pună în aplicare o decizie irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia unei cliente din Târgu-Mureş trebuie să i se reducă dobânda la credit la aproximativ 2% pe an.
Banca te poate scoate din Biroul de Credit oricând doreşte
Preşedintele Asociaţiei Băncilor anunţă că va propune scoaterea timpurie din Biroul de Credit a restanţierilor de bună credinţă. Uită însă că orice bancă poate face acest lucru şi în prezent.
MEDIA
România Liberă
Mona Dîrţu, directorul TVR Interactiv, a anunţat că pleacă din Televiziunea Română
Mona Dîrţu, directorul TVR Interactiv, a anunţat, marţi seară, că a decis să plece din Televiziunea Română, din cauză că de sâmbăta trecută nu mai are dreptul să ia decizii editoriale pentru noile site-uri ale televiziunii publice.
Pagina de Media
Cât a câștigat TVR din Euro 2012. Sub un milion de euro încasări
Paginademedia.ro a făcut un calcul al publicității atrase de televiziunea publică de pe urma meciurilor Euro 2012. Potrivit cifrelor, televiziunea publică a încasat aproximativ 600-700.000 de euro. Meciurile de la TVR au ”găzduit”, pentru această sumă, aproximativ 1.200 de reclame.
Etno TV, televiziunea deținută de Bahmu&Prigoană, încă nouă ani de emisie
Etno TV, televiziunea deţinută de familia Prigoană, şi-a prelungit licenţa de emisie prin satelit cu încă nouă ani de zilei. Solicitarea depusă de Etno Folclor Media SRL Bucureşti pentru Etno TV a fost votată în unanimitate de forul audiovizualului.
RTL II, licență pentru România, dar cu “marfă” 100% din Ungaria. Fără subtitrare
Televiziunea RTL II, un canal de divertisment și filme, urmează să fie lansat în România, la sfârşitul lunii septembrie, dar conținutul postului va fi realizat 100% în Ungaria, în limba maghiară și fără subtitrare.
EVENIMENT
Adevărul
Blejnar, dezarmat de DNA şi blocat în România
DNA i-a adus, ieri, la cunoştinţă fostului şef al Fiscului că este învinuit de protejarea unei complexe reţele de evazionişti, condusă de fostul său subordonat Codruţ Marta.
România Liberă
Incursiune în cea mai nouă deltă a Europei
Istoria Deltei Nerei începe abia după finalizarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Cea mai nouă deltă a Europei creşte, centimetru cu centimetru, pe malul românesc al Dunării.
Hotnews
Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) al Confederatiei Elvetiene a aprobat finantarea studiului de prefezabilitate si fezabilitate al magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul, anunta Metrorex.
MAE: Romanii care merg cu masina in Franta trebuie sa detina un etilotest
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani cu privire la faptul ca, incepand din luna iulie 2012, toti conducatorii auto in Franta sunt obligati sa posede un aparat pentru verificarea alcoolemiei – etilotest.
Libertatea
Situaţie critică la spitalul unde doi pacienţi au fost ucişi de anestezie
Connect-R nu se desparte de Biblie
Connect- R a spart topurile cu piesa “Vara nu dorm” şi şi-a câştigat pe bună dreptate titulatura de cel mai în vogă artist al momentului.
EXTERNE
România Liberă
Surprizele misteriosului Kim Jong-un
Coreea de Nord a numit un apropiat al regimului în postul de vicemareşal, anunţa ieri agenţia oficială, a doua zi după ştirea-surpriză a plecării şefului armatelor „din motive de boală”, pe care l-ar putea înlocui.
Libertatea
Autorităţile italiene plătesc 15.000 de euro pentru a scăpa de rromi?
Presa din Italia scrie că edilii din Milanos- au săturat de rromii care stau în tabereleilegale din zona oraşului şi că îi vor plăti pe aceştia cu până la 15.000 de euro de familie ca să se întoarcă în România.
Gândul
Secretarul de Stat american Hillary Clinton a reafirmat luni la Ierusalim că Statele Unite vor mobiliza toate mijloacele de care dispun pentru a împiedica Iranul să obţină arma nucleară, relatează AFP.