Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în contextul escaladării tensiunilor dintre israelieni și palestinieni

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în contextul escaladării tensiunilor dintre israelieni și palestinieni
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni, miercuri, într-o ședință de urgență în contextul escaladării violențelor dintre israelieni și palestinieni, potrivit unor surse diplomatice, citate de AFP. Este a doua sesiune de acest fel din ultimele trei zile. Sesiunea a fost solicitată de Tunisia, Norvegia și China, iar discuțiile vor fi purtate în spatele ușilor închise.

Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgență pentru a discuta despre violențele israeliano-palestinene

Potrivit jurnaliștilor de la AFP, în noul proiect de declarație, reprezentanții ONU cer Israelului ”să oprească activităţile de colonizare, demolările şi expulzările” palestinienilor, „inclusiv în Ierusalimul de Est”.

De asemenea, celor două părți li se cere „să se abţină de la adoptarea de măsuri unilaterale care să exacerbeze tensiunile şi să submineze viabilitatea soluţiei celor două state”.

Într-o declarație de marți, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a solicitat ca violențele dintre israelieni și palestinieni „să înceteze imediat”.

„Forțele de securitate israeliene trebuie aibă o reținere maximă și să își calibreze utilizarea forței”, a transmis Guterres, printr-un comunicat, adăugând că „lansarea fără discriminare a rachetelor (…) către zonele cu populație israeliană este inacceptabilă”.

Tensiunile dintre cele două părți au escaladat în ultimele ore. Pe de o parte, militanții palestinieni din Fâșia Gaza au lansat sute de rachete către Israel, care a intensificat, rândul său, atacurile aeriene.

Marți seară, Tel Aviv a fost ţinta unei ploi de rachete lansate din Fâşia Gaza deHamas. Anterior, mișcarea islamistă anunțase că va lovi durIsraelul, după ce forţele aeriene israeliene au distrus o clădire cu zece etaje în Fâşia Gaza în care îşi aveau birourile lideri ai mişcării.

Cele mai multe dintre atacurile lansate din Fâșia Gaza au fost interceptate de sistemul israelian antirachetă Iron Dome.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`