Teorie incendiară lansată de premierul irlandez Varadkar: ‘Un Brexit fără acord ar putea readuce în discuţie reunificarea Irlandei’

Publicat: 27 07. 2019, 16:15

Un eşec privind încheierea unui acord de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea duce la reunificarea Irlandei. O spune chiar premierul irlandez Leo Varadkar.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe pe teme politice, dacă guvernul irlandez intenţionează să înceapă demersurile pentru reunificarea Irlandei, Leo Varadkar a spus că în prezent nu există un astfel de plan, în contextul în care el ar fi considerat un act provocator de către unioniştii pro-britanici din Irlanda de Nord, scrie Agerpres.

”Dar, în cazul unui Brexit dur, aceste întrebări se vor pune”, a precizat el.

”Dacă Londra scoate Irlanda de Nord din Uniunea Europeană împotriva voinţei majorităţii populaţiei nord-irlandeze, astfel luându-i cetăţenia europeană şi subminând Acordul din Vinerea Mare, atunci aceste chestiuni vor fi ridicate, fie că ne place sau nu”, a spus Varadkar la o conferinţă din cadrul Şcolii de vară MacGill, organizată în nord-vestul Irlandei.

La referendumul din iunie 2016, 56% dintre nord-irlandezi au votat pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană.

Problematica graniţei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză (așa-numitul „backstop”), una falsă

Pe fond, statutul graniţe dintre Republica Irlandeză şi Regatul Unit nici măcar nu ar trebui să fie un subiect de discuţie serios. Asta datorită faptului că, în anul 1998, Marea Britanie şi Republica Irlandeză au semnat „Acordul de la Belfast”(supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) care prevede, printre altele, eliminarea controalelor la graniţă. Acesta din urmă fiind un tratat bilateral, semnat doar cu Republica Irandeză.

Prin urmare, Marea Britanie este, oricum,obligată să nu impună controlale la graniţa cu Republica Irlandeză.

Cu toate acestea, problema migraţiei a fost principalul argument al taberei pro-Brexit. Ori, o invocare a „Acordului de la Belfast”ar invalida însuşi motivul pentru care mulţi britanici au optat să iasă din Uniunea Europeană –altfel spus, s-ar demonstra ca auvotat dintr-unun motiv fals.

Iar în situaţia în care Regatul Unit ar reinstitui controalele lagraniţa cu Republica Irlandeză, atunci Londra ar încălca unilateral Acordul de la Belfast –un gest mai degrabă caracteristic Federaţiei Ruse decât Marii Britanii.