REPUBLICA MOLDOVA va fi condusă de un preşedinte PRO-RUS. Igor DODON câştigă alegerile prezidenţiale în faţa candidatului pro-european, Maia SANDU

Publicat: 13 11. 2016, 22:18

UPDATE 01:44– După prelucrarea datelor de la 99,28% din procesele verbale, Igor DODON are 52,9%, iar Maia SANDU are 47,1%

UPDATE 00:09– După prelucrarea datelor de la 98,41% din procesele verbale, Igor DODON are 54,11%, iar Maia SANDU are 45,89%

UPDATE 00:32– După prelucrarea datelor de la 98,13% din procesele verbale, Igor DODON are 54,44%, iar Maia SANDU are 45,56%

UPDATE 00:00– După prelucrarea datelor de la 97,02% din procesele verbale, Igor DODON are 55,13%, iar Maia SANDU are 44,87%

UPDATE 23:35 -Igor Dodon a acumulat 803.794 din cele 1.603.809 de voturi exprimate duminică și, la acest moment, este noul președinte al Republicii Moldova, transmite Unimedia. Mai sunt de numărat circa 170.000 de voturi.

UPDATE 23:32 – După prelucrarea datelor de la 96,01% din procesele verbale, Igor DODON are 55,47%, iar Maia SANDU are 44,53%

UPDATE 23:10 – După prelucrarea datelor de la 94,09% din procesele verbale, Igor DODON are 55,53%, iar Maia SANDU are 44,52%.

UPDATE 22:50 – După prelucrarea datelor de la 90% din procesele verbale, Igor DODON are 55,88%, iar Maia SANDU are 44,12%.

UPDATE 22:35 – După prelucrarea datelor de la 84,29% din procesele verbale, Igor DODON are 56,51%, iar Maia SANDU are 43,49%. În continuare, aproape sigur Igor DODON e noul preşedinte al Republicii Moldova.

UPDATE 22:25 – Igor Dodon este ca şi ales preşedinte al republicii Moldova. După prelucrarea datelor de la 78,05% din procesele verbale, Igor DODON are 57,2%, iar Maia SANDU are 42,8%

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi-au consumat duminică ultimul act, într-o atmosferă dominate de împiedicarea masivă a cetăţenilor din diaspora de a vota. După ora 22:00 au început să apară primele rezultate parţiale.

Astfel, după prelucrarea a 70,49% din procesele verbale, candidatul pro-rus Igor Dodon conduce cu 57,85%, iar candidatul pro-european Maia Sandu a strâns 42,15% din sufragii.

Mobilizarea în diaspora la aceste alegeri a fost exemplară, moldovenii de peste hotare reprezentând peste 8% din cei care au votat, ceea ce înseamnă un număr uriaş.

Totuşi, Guvernul din Republica Moldova, condus din umbră de oligarhul Vlad Plahotniuc, a încercat să-i împiedice pe oameni să voteze. Mii, poate zeci de mii de persoane din România, Italia sau Marea Britanie au fost împiedicate să îşi exercite dreptul constituţional de a vota.