Republica Moldova și Comisia Europeană, trei noi acorduri de finanțare: Ce presupun înțelegerile semnate de Guvernul Maia Sandu și Executivul UE
Guvernul Republicii Moldova a semnat trei acorduri de finanțare cu Executivul UE, înțelegerile vizând combaterea corupției, susținerea economică incluzivă a regiunilor focale, precum și suport pentru iplmentarea Acordului de Asociere dintre statul moldovean și blocul comunitar, potrivit unimedia.info.
Așadar, primul acord încheiat de Comisia Europeană cu Guvernul Maia Sandu presupune o contribuție la combatarea corupției. El are următoarele obiective specifice: de a dezvolta toleranța zero față de corupție în rândul cetățenilor Republicii Moldova; de a consolida mecanismele anticorupție, incluzând în special mecanismele de investigare și urmărire penală, funcțiile de recuperare a bunurilor, declararea averii, conflictele de interese și prevenirea corupției.
Al doilea acord, cel privind susținerea economică incluzivă a regiunilor focale ale Republicii Moldova, are ca scop crearea condițiilor politice, economice și sociale, care vor spori capacitatea femeilor și bărbaților de a obține condiții de viață mai bune și locuri de muncă în microregiunile pilot selectate.
Nu în ultimul rând, al treilea acord de finanțare este un suport pentru implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE. Obiectivele sale sunt: suport pentru participarea Republicii Moldova în cadrul programelor UE, promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin implementarea consolidată a integrării perspectivei de gen în politicile publice locale, precum și combaterea violenței domestice care afectează femeile și copiii.