Republica Moldova: Partidul Liberal și-a dat acordul pentru formarea unei coaliții de guvernare

Publicat: 20 01. 2015, 17:52
Foto: elldor.info

Liberalii din Republica Moldova sunt de acord cu formarea unei coaliții de guvernare din care să facă parte cele trei partide proeuropene intrate în parlamentul după alegerile legislative din 30 noiembrie, a anunțat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, informează Jurnal.md. Decizia a fost luată la capătul unei runde de negocieri, mediată de oficiali europeni.

”În 2009, ne-am asumat drumul european, acum trebuie să fim responsabili. (…)Asta e realitatea, ăsta e votul cetățenilor. Parcă fiecare dintre noi a zis ‘da’, dar a rămas să mai discutăm (…) Noi, liberalii, suntem pentru această alianță. Astăzi am mai făcut un compromis. O să aflați mai târziu despre ce e vorba”, a spus Mihai Ghimpu.

Și președintele Partidului Liberal Democrat al Republicii Moldova, Vlad Filat, a apreciat că în cadrul discuțiilor de marți s-a făcut un pas important în crearea unei coaliții de guvernare.

”Am făcut un pas important pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile. Continuăm să muncim. Ne-au recomandat (mediatorii europeni) să continuăm procesul de integrare europeană. Nu am discutat despre un guvern minoritar, ci despre formarea coaliției între aceste trei partide. Astfel, vom avea tot sprijinul lor dacă vom continua procesul de integrare europeană. Mâine veți afla rezultatul”, a explicat Filat.

Pe de altă parte, președintele Partidului Democrat, Marian Lupu a refuzat să spună dacă în timpul consultărilor cu partenerii europeni s-a discutat despre o eventuală coaliție cu Partidul Comuniștilor. Totuși, potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Jurnal TV, oficialii europeni s-ar fi împotrivit unei colaiții din care să facă parte și reprezentanții Partidului Comunist.