Republica Moldova: Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a demisionat după apariţia interceptărilor unor discuţii cu un controversat om de afaceri
Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Alexandru Tănase, a anunţat că demisionează în urma unui scandal izbucnit după apariţia în spaţiul public a interceptării unor discuţii telefonice pe care le-ar fi avut cu controvresatul om de afaceri Veaceslav Platon, aflat în prezent la închisoare, informează Unimedia.info.
Înregistrările care au zguduit scena politică de peste Prut au fost difuzate vineri de postul de televiziune Jurnal TV.
În discuţiile purtate de cei doi, Platon îi povesteşte lui Tănase, care în acel moment era preşedinte al Curţii Constituţionale din Republica Moldova, despre felul în care autorităţile de la Chişinău s-au implicat în cazul cunoscut drept „Furtul miliardului”, şi cum instituţiile responsabile nu au făcut nimic pentru a recupera prejudiciul.
„Furtul miliardului” este un celebru dosar de devalizare a sistemului bancar moldovenesc, în urma căruia rezerva valutară națională a fost lăsată fără un miliard de dolari, iar toate băncile implicate au fost falimentate, printre acestea număruându-se şi Banca de Economii.
Din interceptări reiese că Platon îl acuză în mod direct pe președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc că ar fi principalul beneficiar al furtului. De asemenea, acesta susţine că Plahoniuc a cumpărat un pachet important de acțiuni de la „Victoriabank” cu „banii furați de la Banca de Economii”.
Întrebat de Tănase de ce nu se întorc măcar o parte din bani, Platon a dat următorul răspuns: „Întreabă-l pe Vladic (Vladimir Plahotniuc, n.r.): Vladic, de ce nu întorci o parte din bani. Vei vedea reacția lui (…). El controlează ca nimic să nu iasă la iveală”.
Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi beneficiat de un credit ilegal de la Banca de Economii, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro.