Republica Moldova: Liderii noii coaliții au finalizat programul de guvernare

Publicat: 29 07. 2015, 16:59
Foto: bzi.ro

Discuțiile din cadrul noii coaliții din Republica Moldova, cu privire la programului de guvernare, s-au încheiat, documentul urmând să fie prezentat joi în Parlament de către premierul desemnat Valeriu Streleț, informează Radio Chișinău.

”Am pus punctul final pe programul de guvernare. Mâine (joi) vor fi prezentați toți membrii guvernului”, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, citat de Radio Chișinău.

”Ne-am convocat pentru a pune punctul pe ”i” pe proiectul programului de guvernare. Am discutat și în cele mai mici detalii ședințele de mâine ale parlamentului”, a spus președintele PDM Marian Lupu.

Joi va avea loc o sesiune extraordinară a Parlamentului de la Chișinău în cadrul căreia vcor fi supuse la vot propunerile pentru echipa guvernamentală a lui Valeriu Streleț.

Sterleț a fost desemnat să formeze un nou Executiv după ce candidatura ministrului în exercițiu al Educației, Maia Sandu, nu a fost acceptată de celelalte două partide din coaliție.