Igor Dodon cere activarea stării de urgență în Republica Moldova. Autoritățile de peste Prut au, până acum, 23 de cazuri de COVID-19

Igor Dodon cere activarea stării de urgență în Republica Moldova. Autoritățile de peste Prut au, până acum, 23 de cazuri de COVID-19
Foto: Igor Dodon / Facebook

Președintele Igor Dodon a anunțat că va cere Guvernului de la Chișinău să se adreseze Parlamentului astfel încât să fie activată starea de urgență în Republica Moldova. Precum în cazul României, măsura vine ca urmare a efectelor provocate de COVID-19.

„Am fi putut avea mai puține cazuri dacă am fi avut grijă și cetățenii ar fi fost mai responsabili. Azi voi propune Guvernului să se adreseze Parlamentului să activeze stare de urgență”,a declarat Dodon, potrivit Deschide.md.

Deși Republica Moldova este încă departe de numărul de cazuri înregistrat în alte state din spațiul est-european, specialiștii se tem că sistemul sanitar de peste Prut nu va putea să facă față în eventualitatea în care numărul îmbolnăvirilor va începe să prindă aplombul din alte țări.

În prezent, autoritățile moldovene au raportat 23 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Vestea vine în contextul în care luni, pentru prima dată din 1999 și până în prezent, a fost decretatăstare de urgență în România. Totul,din cauza răspândirii noului coronavirus. PreședinteleKlaus Iohannisși-a anunțat intenția încă de sâmbătă, precizând că această măsură va permite autorităților să lupte mai eficient contra COVID-19. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:09 - Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”
12:42 - Un român beat a înjunghiat un adolescent în metroul din Roma. Bărbatul a fost arestat, deși l-a amenințat pe băiat să nu sune la poliție
12:38 - Scene șocante în Satu Mare. După ce maşina i-a fost incendiată în faţa casei, proprietarul a primit ameninţări cu moartea
12:36 - Inundații istorice în Arabia Saudită. Străzile orașului pelerinilor, Mecca, s-au transformat în râuri iar mașinile au fost luate de ape
12:11 - Povestea lui Marinel, câinele returnat la centrul de adopții după 5 ani chiar de către stăpânii săi i-a emoționat pe români: ”Tristețea din ochii lui e nemărginită, așa îi frângi inima”
12:03 - Nicușor Dan: „Sunt mulți oameni care nu înțeleg de ce s-au anulat alegerile” / „Principala urgență pentru instituții este să lămurească ce s-a întâmplat” (VIDEO)
11:48 - O turistă de 22 de ani a fost ucisă de un elefant în Thailanda în timp ce-l îmbăia într-un sanctuar pentru animale
11:35 - Nicușor Dan: „Mulți dintre români consideră că un vot pentru Călin Georgescu este un vot de blam pentru toată clasa politică” (VIDEO)
11:16 - Rusia revendică capturarea orașului ucrainean Kurakhove aflat în prima linie din regiunea Donețk
10:54 - Sociologul Gelu Duminică sare în apărarea lui David Popovici după atacul lui CTP: „Lătratul câinelui nu oprește norii”