Duminică, 3 noiembrie, moldovenii din toată lumea votează în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Bătălia se dă între Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate), care vrea un nou mandat, și Alexandr Stoianoglo (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova).
La doar câteva ore de la deschiderea secțiilor de votare din Republica Moldova au și apărut primele incidente în procesul de vot. Observatorii din cadrul Asociației Promo-Lex au raportat mai multe acțiuni ilegale, printre care: agitație electorală în apropierea secțiilor de votare, fotografierea buletinelor și transport organizat de alegători.
Spre deosebire de primul tur al alegerilor, când nu au fost fixate nereguli semnificative care ar implica votul cetățenilor din stânga Nistrului, de această dată se înregistreză cazuri de transport organizat al alegătorilor transnistreni.
Astfel, mai mulți moldoveni care își exercită dreptul de vot în cele 30 de secții de vot deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană anunță că oamenii sunt aduși la secții cu autocare și microbuze. Asta reiese din imaginile publicate de activista Viorica Tătaru.
Autoritățile de la Chișinău au avertizat mai multe țări din Uniunea Europeană, printre care și România, de posibilitatea unor amenințări cu bombă la secțiile de vot pentru diasporă, în timpul turului 2 al alegerilor prezidențiale.
Până la ora 9.00 și-au exercitat dreptul de vot peste 135.355 de cetățenii, ceea ce constituie 4.95 % dintre moldovenii cu dreptul de vot. Cei mai activi sunt bărbații, ei votând în număr de 50.2 %, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC).