Partidul Democrat a cerut miercuri seara demisia premierului Valeriu Streleț, iar soarta Executivului de la Chișinău rămâne necunoscută, scrie Agerpres.
Acest fapt reprezintă o condiție ce ar putea trimite “resetarea” alianței de guvernare, care a pierdut majoritatea parlamentară, după arestarea lui Vlad Filat.
Liderul PD Marian Lupu, a declarat că democrații au obiecții în ceea ce-l privește pe Valeriu Streleț, pentru că acesta a acționat ca un apărător al fostului său șef de partid Vlad Filat și nu ca un prim-ministru.
Marian Lupu i-a acuzat pe liberal-democrați că au încălcat acorduri de constituire a alianței, acesta indicând că demisia premierului ar fi de preferat în dauna demiterii prin moțiune de cenzură pentru suspiciuni de corupție.
Valeriu Streleț a respins însă acuzațiile de corupție ce i-au fost aduse de democrați și a spus că solicitarea democraților privind demisia sa este o variantă de rezervă. O decizie în acest sens va fi anunțată înainte de sesiunea din plen a Parlamentului.
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Streleț a fost semnată de 42 de deputați comuniști și socialiști, dar pentru demitere sa este nevoie de un număr de 51 de voturi.