Reprezentanţii Naţiunilor Unite vor să oprească răspândirea virusului Ebola în cel mult 9 luni de zile. În plus, secretarul general ONU, Ban Ki-Moon a făcut apel la comunitatea internaţională să contribuie la fondul de 600 de milioane de dolari necesar pentru a lupta împotriva epidemiei din Africa de Vest.
”Scopul este să oprim răspândirea Ebola în ţările afectate, în următoarele 6-9 luni şi să prevenim răspândirea virusului la nivel internaţional. Acest lucru poate fi realizat numai dacă va exista o mobilizare urgentă şi necesară atât în ţările afectate, cât şi la nivelul comunităţii internaţionale”, a declarat Ban Ki-moon.
Secretarul general al ONU a mai declarat că următoarele săptămâni vor fi cruciale pentru îndeplinirea scopului propus de organizaţia mondială pentru că epidemia avansează mult mai rapid ca răspunsul oferit de comunitatea internaţională.
”Fac apel la comunitatea internaţională să contribuie la planul realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi să asigure cele 600 de milioane de dolari necesare pentru consumabilele trimise în Africa de vest. Nu ne mai putem permite să facem schimbări de scurtă durată în sănătatea publică globală”, a adăugat acesta.
Reprezentanţii ONU susţin că un vaccin împotriva febrei hemoragice ar putea fi administrat din luna noiembrie.
Între timp, un bărbat nord-american care a contactat boala în Africa a fost repatriat. Până în prezent, doi cetăţeni ai Statelor Unite au trecut prin acelaşi proces. Ambii au ieşti din spital săptămâna trecută după ce au fost vindecaţi cu ajutorul unui ser experimental.
Datele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că virusul Ebola a provocat moartea a 2.097 de oameni, din cei aproape 4.000 de pacienţi infectaţi.