Reprezentanții LGBTQ din Ucraina: „Dacă Rusia va câștiga, nu va exista libertate și drepturi pentru diverse comunități”
Reprezentanții comunității LGBTQ s-au mobilizat și luptă pentru libertatea Ucrainei. Bărbații spun că sunt îngroziți de atitudinea rușilor față de homosexuali.
Reprezentanții LGBTQ, îngroziți de prejudecățile rușilor
Regimul rus nu ascunde prejudecățile sale față de comunitatea LGBTQ. Legea „propagandei gay” a țării interzice orice fel de discuții și manifestări legate de comunitatea LGBTQ.
Ororile mișcării „gay purge” din Cecenia fac parte din istoria recentă a Rusiei. Atacul genocid violent asupra persoanelor LGBTQ din regiune a șocat și lumea, existând rapoarte înfricoșătoare, relatează Forbes.
Potrivit sursei citate, autoritățile Federației Ruse dețin o listă de „jurnalişti, activişti şi susţinători ai drepturilor homosexualilor”.
Ce se va întâmpla dacă Rusia va câștiga
Reprezentanții mișcării ucrainene LGBTQ au mărturisit, în cadrul unui interviu pentru Forbes, că încearcă să se ascundă. Oamenii și-au șters conturile de pe aplicații de dating. Mulți dintre ei s-au alăturat armatei ucrainene.
„Comunitatea LGBTQ+ consideră că Ucraina va fi în mare pericol dacă Rusia va câștiga. (…) Nu va exista libertate, nicio oportunitate de a fi tu însuți, nici drepturi pentru diverse comunități”, spune Vlad Shast, un voluntar al apărării teritoriale ucrainene, citat de Forbes.
„Cunosc mulți oameni LGBTQ din Rusia, Belarus și Kazahstan care s-au mutat în Ucraina în ultimii ani din cauza discriminării în țările lor de origine. (…)
Ucraina a fost un refugiu pentru ei, iar acum s-ar putea să-l piardă„, a remarcat Iurii Dvizhon, un regizor de film ucrainean și co-fondatorul Ukraine Pride.
Ukraine Pride se concentrează pe finanțarea și sprijinirea persoanelor LGBTQ care participă în conflictul ruso-ucrainean.
„Nimănui de aici nu îi pasă de cine sunt eu, chiar și cei mai conservatori membri ai echipei acordă prioritate luptei pentru libertate față de opiniile lor personale. Există o linie de front pentru fiecare soldat care se alătură apărării”, a conchis Vlad Shast.